Nu la bal, ci la spital!

“Tanti, după cât timp e indicat să se taie cocoșul?” O întreabă bunică-mea pe noua ei colegă de salon. Femeia, cu fața plină de riduri precum Shar-Pei-ul din reclamele de la Garnier, nu o aude. Își bea iaurtul si, exact când era pe terminate, dă de paiul atașat cutiei din care servește. Zice că se tot întreba ea de ce nu e iaurtul gros, până să dea de pai. Ar fi jurat că e așa din cauza bacteriilor vaginale pe care Danone le folosește pentru a-l face, dar n-avea internet in 2010. N-are nici acum. Nu. Ea știe că, pentru rezultatul final, se ia lapte proaspăt, fiert și lăsat la răcit până devine călduț, se introduce iaurt mai vechi sau fermenți lactici și se pune mai apoi, până a doua zi, la răcit. Așa cum știe că ”un pui bine crescut” azi e cocoșul care mâine va aștepta să împlinească anul pentru a fi tăiat.

Ficior”, îmi zice omul din salonul lui taică-meo care înainte stătea cu ceafa sprijinită de palme uitându-se la tavan, ca un cioban care se așază pe pajiște cu un fir de iarbă în gură, ”Ochii din umbră ăla, îi oare real?”. I-am zis că nu, după ce m-am gândit puțin. Că nu-i real. Că-i o porcărie înregistrată la TV cu actori care nu-s actori, plătiți cu sume de căcat ca să se facă de căcat. Că știe frate-mio pe cineva care știe pe altcineva, ca-n video-ul cu Toma Caragiu, care a fost plătit să fie, într-un platou, altcineva. Că dacă ăla e real atunci noi acum vorbim și ne mișcăm fiind controlați, cum controlezi în Warcraft personajele. –asta din urmă nu i-am mai zis-o.

Îi urmăream reacția omului cu mâini lucrate și botoșei în picioare. La un moment dat, întorcându-și privirea la tavan, zice zâmbind pe sub mustața de un gri spre alb: ”Și când mă gândesc că muierea mea plânge în hohote când o țâpă pe una pe stradă…”

Dincolo, povestea iaurtului se încheiase și se vorbea doar de cocoși. Bunică-mea urla în gura mare că al ei cocoș e atâta de mare și de frumos încât fiică-sa, adică maică-mea, l-a pus chiar și pe internet, lângă ăla al lui Udrea. Apoi, apare un pacient pe care doctorița l-a trimis la mine, ”că-i tânăr și știe el”. Bărbatul, de vreo 50-55, era genul ăla de bișnițar wanna be, pe care ți-l imaginezi având tot timpul scobitoarea în gură și țigara după ureche. Își pusese din greșeală telefonul pe silențios și nu știa să schimbe profilul. Era puțin supărat că la Terapie Intensivă nu sunt televizoare și că pierde meciul de box al românului Ciocan. Nevastă-sa a încercat să găsească o soluție, dar ”auzi, mă, să ascult meciul la radio. Cum pizda mă-sii să asculți un meci de box la radio??” I-am zis să meargă jos, la portar, că are televizor acolo. N-a vrut nici asta. Cică azi e pocăitul și n-are chef să îi vorbească toată noaptea de Iisus al lor. Apoi, toți din salon erau dezamăgiți de Elena Merișoreanu, că la banii ei se pretează să mănânce viermi. N-o mai admiră niciunul. Iar eu nu-s celebru, dar scoate-mă de aici. Plec.

În urmă cu câteva zile, pe patul bătrânei cu iaurtul era o alta. Stătea în satul Papiu Ilarian, acolo unde, aflu de la ea, s-a născut fostul revoluționar. Cu ea vorbisem despre Ceaușescu și despre fiica ei arhitectă care o arde vegan. Și ce mult îi mai plăcea înainte carnea…După ce am lămurit că orice formă de îngrădire a libertății omului e din start greșită, cu porțiile de pe cartele, cu exproprierea și încă nu știu ce cu datoriile țării, am dus-o din zona ”parcă era mai bine înainte”. La Revoluție făcea Haiuș sau ceva de genul, prăjitura ei preferată. Mi-a explicat cum se face și mi-a zis că abia atunci a aflat de Leana și de omul ei. A fost surprinsă. N-avea televizor și la radio nu dădeau nimic. Pentru că mi-era simpatică, n-am zis nimic de Iliescu, de teamă că îi plac trandafirii. În schimb, intenționează să mai ducă câteva flori, cu număr, la mormânt la Arsenie Boca, ”dacă m-ajută Dumnezeu și-oi mai fi.”

Tot pe coridoarele spitalelor, Sorin Trâncă îmi vorbea din Brief, spunându-mi că una din cele 99 de chestii care trebuie știute înainte de a lucra în Publicitate o reprezintă mersul la cât mai multe nunți. Acolo găsești toate categoriile de oameni și poți observa, astfel, extrem de multe. E adevărat, dar spitalul, iaurtul prost, emisiunile de rahat, meciul de box ascultat la radio și Ceaușescu…astea-s chestii simple pe care mai toată lumea le urăște și n-are chef de ele la nunți, că doar o dată se mărită Măriuța. Aici se vorbește de dansul pinguinului pe ring, nu de fuga cocoșului fără cap prin curte.

La plecare, bătrâna și bunica își iau rămas bun, aproape ca într-o scenă de film. Pentru că nimic nu unește oamenii mai puternic decât antipatiile comune. Adio dar rămâi cu bine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s