Inconștient

Cele 4 împușcături o sperie pe tipa care servește în bar, făcând-o să scape sticla de Jager. Privește în stânga și vede cum David, prietenul ei, se prăbușește la podea. Încet, de parcă ar fi o scenă dintr-un scurt metraj, realizată în slow motion. Cu puțin timp înainte, regizorul, adică creierul lui David, punea totul la cale cu o viteză impresionantă, exact ca atunci când oamenii băuți simt că au o revelație și discută entuziasmați despre cine știe ce idee pe care plănuiesc să o pună în practică cât de curând.

Totul s-a derulat, deci, rapid. David, un tânăr de 31 de ani, e acum întins pe podeaua din clubul de noapte la care prietena lui lucrează. Se aștepta la altceva, odată ce a tras. Se aștepta să simtă altceva. Sau să nu simtă nimic. Conform unor martori care stăteau la rând să comande, în momentul în care a apăsat trăgaciul, a zis: ”3 gloanțe trase rapid și ai scăpat de tot”. Sau ceva de genul. Pentru că, e drept, nu-și mai amintește nimeni cu certitudine ce a spus după ”3 gloanțe trase rapid”, dar cu toții știu că partea asta a spus-o sigur.

A tras 4. Poate din exces de zel, ori poate pentru a fi sigur că scapă de tot. Sau poate așa a simțit atunci, exact cum actorii buni improvizează pe loc scenariul, fără să se ghideze mecanic după el. În orice caz, nimeni nu știe, în afară de David, cât de rapid s-a derulat totul. O singură frază. Atât a pus pe foaie creierul-regizor. O singură secundă. Atât a durat până ce David să își intre în rol.

Tipa iese din bar, după câteva clipe în care nu a înțeles nimic din ce se petrece. Nu înțelege nici acum, de aceea îl și întreabă, cu ochii în lacrimi, ”de ce??”. De ce, de ce, de ce. Ce moment idiot pentru a pune întrebarea asta, apucă să se gândească David. La fel de idiot precum cel în care reporterii de teren întreabă criminalii, care se îndreaptă spre arest, de ce au săvârșit fapta. Nu e timp pentru răspuns. Nu poate nici David, nu pot nici ăia, să se oprească în fața curioșilor și să le prezinte, în mod elaborat, motivele pentru care au făcut-o. Pur și simplu nu e timp.

Fizic, David chiar nu simte absolut nimic. Nici nu înțelege de ce atât de lucid, de ce nu s-a întâmplat nimic și când o să se întâmple totul. Când, oare, totul o să se prefacă în nimic? Stă cu ochii deschiși și vede doar picioarele celor din jurul lui. În schimb, inima parcă îi e zdruncinată. Doar la asta se gândește. Ce senzație ciudată, să îți tragi 4 gloanțe în piept și să te doară inima. Nu o durere fizică, așa cum am mai spus, ci mai degrabă genul acela de durere pe care o simți atunci când îți e foarte milă de cineva. Când vezi, de exemplu, un câine lovit de mașină cum se învârte în cerc, urlând, având coloana ruptă. De fapt, când vezi câinele tău lovit de mașină cum se învârte în cerc, urlând, având coloana ruptă. Vrei doar să se termine totul, pentru că știi că nu mai e nimic de făcut.

Conștientul trimite întreaga lui armată de gânduri, cunoscute pentru brutalitate, să atace inima apărată de trăirile neputincioase. Rămas apoi singur, devine pradă ușoară pentru inconștient. Ce dubios. 11:33 AM. 100% charged.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s