În plină glorie a societății de consum de vorbe, stă într-un colț, având hainele ponosite și fața plină de riduri, Tăcerea. Vizibil obosită și atât de veche, își ține umilă capul plecat iar cu mâna stângă întinsă cercește guri de om. Lumea trece pe lângă ea nepăsătoare, strigându-și nemulțumirea cu voce tare. Câțiva inși fac un ocol larg, nedorind să se apropie prea mult de locul în care se află. Un tip îi aruncă, pe fugă, niște bănuți de respiro și imediat după, înverșunat, își exprimă încă o dată preanefericirea legată de numărul de spitale.
Având informații precise cum că s-a câștigat mult zilele acestea la bursa de subiecte, o gașcă de vorbitori tâlhari dă buzna în vila unui mare vorbitor, recunoscut pentru averile de opinii pe care le deține. Hoții intră prin spate iar cei doi câini fioroși pe care magnatul vorbelor îi are se opresc brusc din lătrat, semn că e pericol. Însă latifundiarul nu le aude tăcerea, deoarece sufrageria e plină de oaspeți, cei mai mari gălăgioși ai societății. Cei patru tâlhari dau buzna în încăpere, umplându-și în grabă sacii cu opinii. Deși se chinuie teribil să tacă, ochii le strălucesc doar la gândul că, odată ajungi acasă, vor avea atâtea de spus familiei, prietenilor sau colegilor de la muncă. Dai o tăcere, dar vorbești în față.
Din apartamentele vorbitorilor obișnuiți se aude televizorul al cărui volum e dat la maxim. Ieșind din carcasa neagră, roiul de pluralități de opinii invadează fiecare cameră. O femeie apucă telefonul în grabă, profitând de noua ofertă a principalului operator GSM, cea cu minute nelimitat de nelimitate. Pe stăzi, în aglomerația de panouri publicitare se ascunde munca creativilor din marile agenții de advertising din lume, acolo unde celebre slogane precum ”Just say it!”, ”I’m sayin’ it!” sau ”Got words?” îndeamnă la vorbăraie. Evident, nu lipsesc nici avertismentele vizuale de pe produsele din tutun, cu imagini care acoperă 40% din fața principală a pachetelor de țigări și care ne indică faptul că fumatul poate avea consecințe grave, anume cancer la gât care, inevitabil, te condamnă la imposibilitatea de a mai scoate o vorbă.
Prin cartierele răufamatăcute ale capitalei, boschetarii caută să-și aline durerile generate de lipsa de opinii trăgând din aurolac. În afară de ei, numai o parte din bătrânii înțelepți mai tac, motiv pentru care în societate sunt priviți ca învechiții conservatori ai tăcerii, fiind de multe ori subiect de ironie. Ar mai fi, totuși, și grupurile de tineri teribiliști, ONG-iști care militează pentru mai puțină vorbă fără rost. Ei sunt paria societății de consum de vorbe. Niște extremiști. Anarhiști.
În fine, rarele scurte momente în care politicienii și persoanele open-minded nu scot o vorbă sunt cele de reculegere. Doar pentru că așa e politically correct.
ultracetatenesc 